De ce nu investesc românii?
Analiza Președintelui Clubului
Răspunsul la întrebarea din titlu este că: nu au de unde. Românii investesc puțin în raport cu alte neamuri pentru că sunt mai săraci. Dar din puținul lor, românii investesc destul de mult. De ce au fost, sunt și vor fi românii mai săraci și investitori mai mici decât alte neamuri?
- Observație. Despărțirea, îndepărtarea statului român de națiunea română. Cei doi parteneri nu se mai coordonează pentru a optimiza dezvoltarea comunității și prosperitatea cetățenilor. Statul tinde să ia cât mai mult din ceea ce are și realizează națiunea, între 40 și 60%, iar cetățenii se apără după cum poate fiecare. Rezultatul final va fi de fiecare dată suboptim pe ansamblu, dar fiecare se mulțumește cu ce a acumulat sau salvat.
- Toate națiunile mai bogate decât România au un cost mai mic al statului lor pe cap de locuitor. In timp ce națiunile mai sărace au un cost mai mare, cazul R Moldova. Intrarea în UE nu rezolvă problema rămânerii în coada prosperității fără reducerea costului cu administrarea publică. Reducerea pe terme lung a acestui cost la 5-10-15-20%, deschide calea prosperității națiunii, a poporului. Cât timp costul administrării rămâne ridicat, națiunea va trăi în urma celor bogate. Democratizarea nu ne ajută să depășim handicapul prosperității națiunii dacă prin democratizare crește costul administrării. Ceea ce s-a petrecut în România după Decembrie 1989 și după intrarea în rândul statelor UE. Tot la coadă am rămas. Lucrurile chiar s-au agravat deoarece cheltuielile statului au crescut mult mai repede decât economia, decât PIB ul, decât veniturile românilor. Statul obez risipește PIB-ul națiunilor, le consumă prea mult din rezultatele muncii și averii lor, nu le mai lasă decât pentru supraviețuie,cum au dcut comuniștii prin naționalizare și cooperativizare. nu și pentru investiții private.
- Oamenii, cetățenii, companiile și comunitățile, contribuabilii sunt proprietarii veniturilor. Prin urmare ei decid cum le cheltuie. Acum statul își alcătuiește bugetul și tot el și-l votează. De aici tendința irepresivă de a crește cheltuielile publice dincolo de un minim necesar. Pe când normal ar fi ca poporul să decidă ce buget dă statului. Adevărul este că cetățeanul dă statului. Dar într-un sistem sucit statul s-a institutit în donator. Statul dă, dar nu de la el, ci de la cetățeni. Statul nu trebuie să ia banii contribuabililor și să investească el, ci să-i motiveze pe oameni să facă ei investiții sau cel mult să investească împreună (public/privat) pentru că și statul și cetățenii vor beneficia de investițiile realizate cu cap. In democrațiile funcționale și ale statului de drept se mai întâmplă ca ordonatorii de credite și toți cei care cheltuiesc bani publici să fie trași la răspundere, să fie transparenți și responsabilizați cu folosirea resurselor publice. Democrația noastră postdecembristă și europeană nu se dovedește capabilă de așa ceva. Statul nostru democratic s-a îmbuibat și ține națiunea la coada lumii prospere la care ne revendicăm.
- Ca să facem din români cei mai bogați europeni suntem nevoiți să reducem drastic celtuielile cu statul, cu administrarea națiunii de către stat și cea mai mare parte din ceea ce se realizează să devină venit al cetățenilor. Aceștia vor investi surplusul care le rămâne după ce și-au procurat cele necesare traiului. In felul acesta vor prospera prin forțele proprii. Dar dacă statul le ia 40-50% din veniturile realizate, cetățenii nu mai au ce să pună deoparte sau să investească, iar națiunea nu prosperă. Numai cei care au bani peste necesarul traiului își permit să investească. Exemplele forțate de săraci care investesc și se îmbogățesc sunt teme de la orele de educație financiară, de prin cărți și dezbateri publice dar care nu se întâmplă în viața economică reală. Chiezii și mai întâi americanii au devenit investitori solvabili doar atunci când erau bogați, adică aveau venituri peste strictul necesar de trai. Națiunile bogate, chineză sau americană, nu sunt lipsite de către statele lor de acest surplus și privesc acest proces de îmbogățire a națiunii ca un progres care trebuie încurajat. De la o națiune bogată și statul său va fi avantajat. Săracul contribuie în sume absolute cu puțin la bugetul de stat spre deosebire de cetățeanul bogat. Săracul contribuie însă cu foarte mult din puținul său. Iar acest venit, după ce că este redus ca sumă absolută, se mai și colectează greu (pentru că trebuie colectat puțin de la mulți), cu cheltuieli mari din partea statului colector.
- Când românii vor fi cei mai bogați europeni vor avea și un stat cu buget mare (în sume absolute dar relativ mic în raport cu venitul pe cap de locuitor). Când? Cum? Acestea sunt alte întrebări grele. Sper să revin.
- Aprilie 2023